Briose cu crema de fistic si o surpriza!


Am vazut modelul asta de briosa pe Tasty si mi s-a parut o idee suuuuper ingenioasa. O ocazie numai buna sa incerc si crema de fistic pe care vreau sa o fac de vreun an (o sa vedeti de ce nu m-am grabit…). So, my friends, i give you: briose cu crema de fistic … si o surpriza!

briose cu crema de fistic

Reteta de briosa e ca cea de aici dar fara faina de migdale. Crema de fistic este o crema clasica de vanilie, la care se adauga pasta de fistic.

Ingrediente pentru 12 briose cu crema de fistic

Pentru briose
• un praf de sare
• 125 g unt
• 150 g zahar
• 3 oua
• 60 ml lapte
• 200 g faina
• 1 + 1/2 lingurita praf de copt
• 1 lgt esenta de vanilie
Pentru crema de vanilie
• 500ml lapte
• 3 galbenusuri de ou
• 100g zahar
• 25g amidon
• 25g faina
• 1 lgt esenta vanilie
• 3 foi gelatina
Pentru pasta de fistic
• 70g fistic (decojit)
• 30g zahar
• 1/2 lgt esenta migdale

Pentru a pregati crema, incepeti prin a bate galbenusurile cu zaharul pana se albesc. Adaugati putin lapte ca sa se mai subtieze compozitia un pic, apoi incorporati faina si amidonul. Restul de lapte il puneti la fiert intr-o oala, la foc mic, pana incepe sa fiarba. Retrageti de pe foc si incorporati amestecul de galbenusuri, intoarceti oala pe foc si amestecati in continuu, pana cand compozitia se ingroasa. Mai amestecati cateva minute pe foc, pana cand crema devine fina (faina trebuie sa se gateasca, altfel crema ramane fainoasa). Inlaturati oala de pe foc si adaugati esenta de vanilie. Acum adaugati si gelatina (hidratata in prealabil in apa rece). Transferati crema intr-un alt vas, acoperiti-o cu o folie alimentara si lasati-o sa se raceasca.

Pentru pasta de fistic, este nevoie sa inlaturati si cojita maro de pe samburii de fistic (:argh:). Stiam eu de ce n-am mai facut crema asta pana acum 😀 Fierbeti o oala cu apa si cand a dat in clocot, aruncati fisticul in ea si lasati-l foarte putin la fiert (2-3 secunde). Apoi dezlipiti cojile pana ramaneti cu partea verde a fisticului. Samburii ii puneti la robotul de bucatarie si ii mixati pana obtineti o pasta, la care adaugati zahar si esenta de migdale. Daca este prea tare, puteti sa mai puneti cateva picaturi de apa. Incepeti sa adaugati putin cate putin din crema de vanilie la pasta de fistic, pentru o omogenizare buna. Daca fisticul nu este suficient de verde si vreti o crema mai colorata, puteti folosi colorant alimentar.

Pregatiti briosele: alifiati untul impreuna cu zaharul, apoi adaugati ouale, pe rand, laptele si esenta de vanilie. Amestecati faina si praful de copt in prealabil si adaugati-le la amestecul lichid. Coaceti briosele cam 25 minute la 180 grade si lasati-le sa se raceasca.
Dupa ce s-au racit, scobiti o gaura in mijloc si infigeti cate o capsuna in locul format.

Decorati cu crema si niste fistic macinat et voila: briose cu crema de fistic! Eu o sa mai incerc cu fisticul asta si in alte variante, asa ca stati pe-aproape 😀

briose cu crema de fistic

briose cu crema de fistic

Uite si surpriza! 😀
briose cu crema de fistic

briose cu crema de fistic

Leave a Reply